Simt miros covarsitor de flori proaspat taiate. E aproape seara. Ca de obicei, ma pregatesc sa plec. Am preferat sa fac ceva miscare, sa cad lata atunci cand voi ajunge acasa, sa nu mai simt nimic, nicio durere fizica sau psihica. Asa ca mi-am rascolit casa in cautarea rolelor. Ma simteam putin stinghera. Eram convinsa ca imi modelasem trasaturile, in asa fel incat sa reliefez tot ce era mai bun si cald in mine. M-am strambat caraghios de cateva ori in oglinda si mi-am desprins paru', lasandu-l sa curga pe spate, in mici bucle. Ma simteam relativ ridicol, stand acolo, pe punctul de a pleca, la o ora cam tarzie, pentru o plimbare cu rolele. Ma consideram chiar batrana pentru acest sport, ca si cum fiecare muschi mi se impotrivea sa functioneze normal.
Am alergat, sincronizandu-mi miscarile picioarelor, mergand aproape in zig-zag, tipand atunci cand urmam sa intru in cineva si chicotind nervos dupa fiecare" atentie" ne la locul ei a vreunui tip de pe marginea trotuarului.Eram relaxata, asa, pe cateva roti, cu o fata noua, mascata de un make-up impecabil. Orele minime de nesomn, pareau inexistente, iar vitalitatea care-mi circula prin corp dadea mai degraba impresia unei nimfe, abia iesita din oul ei de matase.
Mi-am incercat norocul si pe sosea, ruland de nebuna si invaluindu-ma-n curentu' care-mi insotea trupul in fuga. Murmuram galgait un sunet de fericire stearsa, aplecandu-ma lejer pe spate cu mainile spre cer.
Mi-am petrecut o buna parte din noapte in hohote de ras si balansari salbatice, care din fericire, nu s-au finalizat cu cazaturi. Corpul meu nu parea deloc fragil, miscandu-se cu precizie si inlocuind panica de dinainte cu curiozitatea si dorinta de mai mult. Ma aruncam in intuneric, fara sa stiu pe unde ma rotesc, in zone in care piciorul meu nu isi lasase urma inainte.
M-am oprit mai mult lesinata, pe o banca, departe de ochii curiosilor, unde mi-am strans picioarele, aproape umflate, in maini.
Imi tineam capul rezemat de genunchi, sarutandu-mi pielea. Era calda. Imi simteam capul urmarit de perechi de ochi. Ezitam sa imi ridic privirea, din teama. Teama sa nu fie EL acolo, sa imi distruga insula pe care acostasem. Am riscat si-am castigat. Nu era. Am simtit si o doza de dezamagire, dar am evitat sa ii dau atentie si am fixat cu privirea cea mai apropiata banca populata.
Un zambet, un ras relaxat, trasaturi calde si un aer nonsalant. Ingrozitor. Era EL. Mi-am intors rapid privirea, incolacindu-ma-n bucata mea de banca. Ajunsesem la concluzia ca ma hraneam din EL, doar privindu-l, simtindu-l undeva, aproape de mine, oricat m-ar fi durut asta; asa ca am ridicat ferm capul, indreptandu-mi spatele, zambind mecanic. Muschiul fetei simteam cum mi se zbate de emotie. Mi-am redresat privirea. Il gasisem. Dar nu era EL. Necunoscutul ma privrea cu ochi calzi. Ma simteam ca o persoana meschina, holbandu-ma minute in sir, fara niciun rost, la un necunoscut. Mi-am inchis ochii pentru un moment, pentru a-mi dezlipi ploapele mai tarziu sa oberv ochiadele necunoscutului; semana atat de mult cu EL.
As fi alergat la el, l-as fi imbratisat si as incerca sa-l iubesc asa cum trebuie. Dar nu. Nu era 'maestrul meu', era un oarecare, cu trasaturi aproximativ comunecu ale lui. Am incercat sa dau vina pe oboseala, pe ochii care-mi jucau feste, pe orice. Ii examinam orice miscare, multumindu-ma doar ca-l privesc. El, e un artist, la propriu- Maestria cu care-si face meseria, facandu-si o cariera sprijinit doar de ziua de maine, de solicitarile oamenilor- si la figurat, priceperea cu care mi-a insirat sufletul, ca un puzzle, cu un infinit de piese. Doar un artist ar fi capabil sa-mi omoare sufletul, sa mi-l atarne pe sarme si sa mi-l usuce.
Mi-am muscat buzele ingrozita, gandindu-ma la strain, ca la o portita de scapare. Daca El nu mai exista, strainul devenea un alt EL. Am dat dezaprobator din cap si m-am ridicat anevoios de pe banca, fara sa mai intorc privirea.
Imi simteam sufletul gol. Prafuit, plin de rebuturi. Mi-am impleticit bratele in jurul pieptului, tinandu-mi de cad. Alunecam usor prin intuneric, dornica sa ajung acasa. Imi propusesem o iesire, o evadare, sperand ca ma voi reconstrui. Era aproape imposibil. Ma simteam din nou prabusita la pamant, acoperita si incapabila sa cer ajutorul cuiva, sa ma readuca pe linia de plutire.
Era tarziu. Oamenii normali, parasisera locurile publice, ingramadindu-se in case, bucurandu-se unul de altul. Era liniste. Prea multa..tacere in jurul meu. Auzeam fiecare ton al respiratiei mele, cum se accentua, cum descrestea. Prindeam din zbor, zgomotul facut de firele mele de par ce alergau odata cu mine, creponand intunericul. Am rememorat in gand, trairi, sentimente, vise, pierderi, reconstruirea, strainul si...din nou EL. Pornisem din nou de unde plecasem. EL era cheia mea. Picaturi calde se scurgeau, alunecand usor undeva aproape de gat. As fi vrut sa inceapa o ploaie torentiala, sa mai planga cineva cu mine. Imi inundam sughituri, ramificandu-mi bratele cat mai strans in jurul taliei mele. Plangeam. Simteam oboseala cum curge in mine, strop cu strop, dar zambeam. Stiam ca reusisem. Parasisem insula si ma apropiam usor-usor de mal..
Am alergat, sincronizandu-mi miscarile picioarelor, mergand aproape in zig-zag, tipand atunci cand urmam sa intru in cineva si chicotind nervos dupa fiecare" atentie" ne la locul ei a vreunui tip de pe marginea trotuarului.Eram relaxata, asa, pe cateva roti, cu o fata noua, mascata de un make-up impecabil. Orele minime de nesomn, pareau inexistente, iar vitalitatea care-mi circula prin corp dadea mai degraba impresia unei nimfe, abia iesita din oul ei de matase.
Mi-am incercat norocul si pe sosea, ruland de nebuna si invaluindu-ma-n curentu' care-mi insotea trupul in fuga. Murmuram galgait un sunet de fericire stearsa, aplecandu-ma lejer pe spate cu mainile spre cer.
Mi-am petrecut o buna parte din noapte in hohote de ras si balansari salbatice, care din fericire, nu s-au finalizat cu cazaturi. Corpul meu nu parea deloc fragil, miscandu-se cu precizie si inlocuind panica de dinainte cu curiozitatea si dorinta de mai mult. Ma aruncam in intuneric, fara sa stiu pe unde ma rotesc, in zone in care piciorul meu nu isi lasase urma inainte.
M-am oprit mai mult lesinata, pe o banca, departe de ochii curiosilor, unde mi-am strans picioarele, aproape umflate, in maini.
Imi tineam capul rezemat de genunchi, sarutandu-mi pielea. Era calda. Imi simteam capul urmarit de perechi de ochi. Ezitam sa imi ridic privirea, din teama. Teama sa nu fie EL acolo, sa imi distruga insula pe care acostasem. Am riscat si-am castigat. Nu era. Am simtit si o doza de dezamagire, dar am evitat sa ii dau atentie si am fixat cu privirea cea mai apropiata banca populata.
Un zambet, un ras relaxat, trasaturi calde si un aer nonsalant. Ingrozitor. Era EL. Mi-am intors rapid privirea, incolacindu-ma-n bucata mea de banca. Ajunsesem la concluzia ca ma hraneam din EL, doar privindu-l, simtindu-l undeva, aproape de mine, oricat m-ar fi durut asta; asa ca am ridicat ferm capul, indreptandu-mi spatele, zambind mecanic. Muschiul fetei simteam cum mi se zbate de emotie. Mi-am redresat privirea. Il gasisem. Dar nu era EL. Necunoscutul ma privrea cu ochi calzi. Ma simteam ca o persoana meschina, holbandu-ma minute in sir, fara niciun rost, la un necunoscut. Mi-am inchis ochii pentru un moment, pentru a-mi dezlipi ploapele mai tarziu sa oberv ochiadele necunoscutului; semana atat de mult cu EL.
As fi alergat la el, l-as fi imbratisat si as incerca sa-l iubesc asa cum trebuie. Dar nu. Nu era 'maestrul meu', era un oarecare, cu trasaturi aproximativ comunecu ale lui. Am incercat sa dau vina pe oboseala, pe ochii care-mi jucau feste, pe orice. Ii examinam orice miscare, multumindu-ma doar ca-l privesc. El, e un artist, la propriu- Maestria cu care-si face meseria, facandu-si o cariera sprijinit doar de ziua de maine, de solicitarile oamenilor- si la figurat, priceperea cu care mi-a insirat sufletul, ca un puzzle, cu un infinit de piese. Doar un artist ar fi capabil sa-mi omoare sufletul, sa mi-l atarne pe sarme si sa mi-l usuce.
Mi-am muscat buzele ingrozita, gandindu-ma la strain, ca la o portita de scapare. Daca El nu mai exista, strainul devenea un alt EL. Am dat dezaprobator din cap si m-am ridicat anevoios de pe banca, fara sa mai intorc privirea.
Imi simteam sufletul gol. Prafuit, plin de rebuturi. Mi-am impleticit bratele in jurul pieptului, tinandu-mi de cad. Alunecam usor prin intuneric, dornica sa ajung acasa. Imi propusesem o iesire, o evadare, sperand ca ma voi reconstrui. Era aproape imposibil. Ma simteam din nou prabusita la pamant, acoperita si incapabila sa cer ajutorul cuiva, sa ma readuca pe linia de plutire.
Era tarziu. Oamenii normali, parasisera locurile publice, ingramadindu-se in case, bucurandu-se unul de altul. Era liniste. Prea multa..tacere in jurul meu. Auzeam fiecare ton al respiratiei mele, cum se accentua, cum descrestea. Prindeam din zbor, zgomotul facut de firele mele de par ce alergau odata cu mine, creponand intunericul. Am rememorat in gand, trairi, sentimente, vise, pierderi, reconstruirea, strainul si...din nou EL. Pornisem din nou de unde plecasem. EL era cheia mea. Picaturi calde se scurgeau, alunecand usor undeva aproape de gat. As fi vrut sa inceapa o ploaie torentiala, sa mai planga cineva cu mine. Imi inundam sughituri, ramificandu-mi bratele cat mai strans in jurul taliei mele. Plangeam. Simteam oboseala cum curge in mine, strop cu strop, dar zambeam. Stiam ca reusisem. Parasisem insula si ma apropiam usor-usor de mal..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu