marți, 20 iulie 2010

Piesa de rezistenta..care a declansat prabusirea.

Imi fardez obrajii cu cea mai mare delicatete, cu maini tremurande ce-i drept. Nu regret nimic. Doar incerc sa acopar orice urma a mizerabilului meu comportament. Mi-am revarsat sufletul. Mi l-am eliberat, l-am lasat sa curga in suvoai nestavilite, acoperindu-mi umerii, gatul obligandu-ma sa rezist sa respir. E dificil sa cauti o forma umana de alinare, de orice tenta, mai ales ca nu ai nici cea mai vaga idee unde trebuie sa o gasesti. Imi simt corpul bolnav, ochii grei si capul cum imi vuieste de atatea ganduri. M-au virusat! as putea spune in termeni ‚virtuali’.

Mi-am promis mie si sufletului meu ca nu voi plange, ca voi estompa orice tentativa a mea de a-mi elibera plansul care inca este vulcanic.

Simt cum fiecare particula a corpului meu se descompune, formand un alt Eu. E o liniste surda si as putea simti inclusiv zgomotul facut de genele mele in momentul in care se ating. E o liniste care transforma orice goliciune intr-o frumusete. Iau totul asa cum este, intr-un mod primitiv, fara sa-l dichisesc.

Ma privesc in oglinda, aranjandu-mi firele rebele intr-o coada de cal. Par deformata, o straina, un nimeni, un nimic.

Am fost o lunga perioada de timp, o persoana plina de soare si iubire. Am orbit datorita credintei mele in tot. Azi ultima piesa asezata a contribuit la declansarea jocului de domino. Incet, incet fiecare piesa se prauseste.

Nu izbutesc sa-mi retin trupul in picioare si ma asez pe gresie. Deschid o sticla de lichior de ciocolata si-mi urez sec [si de ce sa mint..plang] ‚la multi ani’.

Mi-am racit trupul cu fiecare inghititura, incercand in acelasi timp sa opresc fiecare lacrima in coltul ochiului. Niciun machiaj nu mai poate repara asta.

Continui sa ma macin, sa imi dezgolesc tot ce mai ramasese din sufletul meu si sa arunc cu bulgari de noroi in mine, cea de ieri.

Mi-as fi dorit sa dorm toata ziua, sa nu fiu nevoita acum sa cobor scarile in fuga sperand ca aerul rece de afara imi va revigora doar..trupul.

Azi, am simtit ca traiesc mai mult fizic. Am repetat acest lucru de nenumarate ori, inclusiv acum, cand mi-am impins sticla cu lichior cat mai departe.

Daca as putea, mi-as minimaliza sufletul si vi l-as oferi voua, hienelor. Sa simtit si voi ce simt si eu. Dragoste si ura, impletite intr-un mod hilar.

Si tu! spune-mi ca ma iubesti ca iti pasa, ca ti-a fost dor de mine! fa-o! Oricum nu imi mai pasa. Am devenit o persoana infima de azi. Am simtit-o pana la os.

Daca n-as fi nevoita acum sa plec, sa-mi finisez un machiaj distrus, sa ma redefinesc ca om, as plange, m-as afunda in perna mea si as cere timpului sa ramana pe loc.

Da’ nu se va intampla asta. Nu mai vars nicio lacrima, promit! Imi voi contura o alta nimfa, pe care s-o intruchipez.

Imi rasfat buzele cu cel mai duce gloss varatic, ma incalt schiopatand in graba cu sandalele mele comode, de culoarea untului si ies in intuneric, sperand sa fac lumina.

4 comentarii:

  1. aparent asta n-a fost una dintre cele mai bune zile de nume..

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai scris frumos. Dar m-ai cam pus pe ganduri. (Cata aici)

    RăspundețiȘtergere
  3. si in esentsa, vlad, nu numai aparent!...
    (btw.... sunt Deea dar mi-e lene sa am autentific)

    RăspundețiȘtergere
  4. nu de mult am trecut prin aceeasi gara. si-am stat in ea destul cat sa vreau sa ma odihnesc de viata. Cand gravitatia ma invins de tot , bruma de neuroni ramasi in picioare au prins o reteta din zbor , si daca tot imi caram dragostea si ura deopotriva, si viata si moartea erau la egalitate, am zis sa incerc. Si merge.

    RăspundețiȘtergere